e ca si cum…ai avea o batatura pe picior si toata lumea te calca pe ea.
e ca si cum…ar fi ramas o singura prajitura pe masa si, cand intinzi mana sa o iei, ti-o ia cineva inainte si o mananca pe toata.
e ca si cum…ai avea un cosmar si cand te trezesti dimineata, lumea din jurul tau iti zice ca nu ai visat.
e…legea junglei. e fiecare pentru el, cei puternici ii zdrobesc pe cei slabi, ii calca in picioare si se hranesc cu ei. si n-am o problema cu asta…dar daca tot e legea junglei…de ce ne place sa ne impotrivim ei cu reguli de bun simt si responsabilitati emotionale?
daca suntem egoisti prin definitie si anatomie, de ce ne mai legam la cap cu responsabilitatea imaginii noastre in ochii altora? de ce ne fortam sa ne gandim si la altii inainte de a face ceva? de ce ne punem piedici singuri si ne legam de maini si de picioare…cand am putea doar sa aruncam sfoara?
cred ca de plictiseala. probabil daca am lasa totul atat de simplu pe cat este de fapt…nu am mai avea cu ce sa ne stresam in fiecare zi…si ne-am plictisi…zeci de ani, cat traim.
inventam reguli ca sa le incalcam. facem traditii ca sa nu le respectam. construim societati ca sa le schimbam incontinuu. gasim mijloace de scapare din lucruri care ne constrang cu toate ca tot noi le-am inventat cu scopul de a ne constrange.
suntem paradoxali…dar ne consideram “normali”, “decenti”, “supravietuitori”, “inteligenti”…
e ca si cum…am fi in jungla si nu am bea apa decat la PET.
